miercuri, octombrie 08, 2008
Urmarea impasului
O succesiune de evenimente vine să-mi dea dreptate. Imaginea de mai jos nu face decât să fie reprezentarea vizuală a ceea ce se întâmplă în lumea reală. Metafora vine de la sine. Guvernăreala (mai degraba joaca de-a guvernarea) se materializează negativ. E joacă. A fost o joacă. Şi-au închipuit că profesorii dar din păcate şi alte categorii bugetare (inferioare, după mintea lor) pot trăi cu aer, numai cu aer (pentru că ăsta e din belşug şi nici nu costă cine ştie ce - deocamdată, pentru că mai mult ca sigur şi-o da vreun şmecher seama că şi ăsta trebuie distribuit după o procedură foarte bine dichisită de maeştrii dezinformării). Mai nou, acum câteva minute Bursa de (non)valori din Românica noastră dragă s-a închis din cauza multora care au bani dar nu mai pot specula îndeajuns pentru că linia care separă nesimţirea de calitatea superioară a responsabilităţii e vizibilă (măcar aici pe bursă) de la mare distanţă. Aşa că poza de mai jos reflectă foarte clar evenimentele, consecinţă firească a haosului cu care guvernanţii joacă alba-neagra cu poporul român. Din păcate...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu