Să fiţi iubiţi şi să ne-auzim cu bine! De mult de tot(!?) îmi doream un...blog. Nu ştiam multe despre el, dar ce mai contează, când toţi, sau mă rog, o parte însemnată din cunoscuţii mei...literari şi-au creat astfel de "locuri" în care să...eşueze plăcut, fără să fie deranjaţi prea mult în "lenea" lor virtuală şi pot scrie fără grijă şi fără griji. Să revin la Strada Balamucului. E unanim recunoscut faptul că de fiecare dată când rostim ceva anapoda, sau auzim ceva aiurea, primul lucru pe care-l amintim şi-l spunem, evident, este (luat chiar în expresie) e...ca la Balamuc! Să sperăm că mintea îmi va fi tot atât de lucidă şi peste ani (îmi pare bine că mă străduiesc să fiu optimist - măcar aici!)...iar blogul de faţă rezistând îmi va arăta întreaga dimensiune în care indiferent de imixtiuni, de întoarceri, răsuciri, zvârcoliri - mai puneţi şi voi, dragilor ceva epitete care să caracterizeze ceea ce vreau să zic -. Aşa că, hai noroc!
