marți, iunie 30, 2009

paleologu şi angela gheorghiu violează intimitatea lui bolton

...şi uite aşa. cei doi cu un mare apetit de imagine (de la A.Gheorghiu, totuşi, chiar nu mă aşteptam!) au purces în mare forţă spre culisele în care Marele Michael Bolton vroia să se pregătească în voie, pentru a fi apt de a cânta pentru publicul românesc, prezent la Concertul de la Sala Palatului din Bucureşti. Nefericiţi, au descoperit la faţa locului că lumea i-a uitat ( de, ca ministru al culturii trebuie să te cam sacrifici pe altarul anonimităţii, iar de partea cealaltă, o mare cântăreaţă pe scenele lumii - mai puţin prin Românica), neprimind niciun semn din partea organizatorilor că sunt VIP-uri de primă mărime, astfel că mâinile care ar fi trebuit să strângă cu căldură şi să ureze prin aceasta "Bine aţi venit în România!" s-au cam şifonat şi au strâns mai degrabă clanţa uşii în spatele căreia M.B. îşi avea cabina, doar-doar visul ministrului se va materializa. Supărat rău pe organizatori, ministrul nostru - primind până la urmă scuzele de rigoare din partea acestora - a plecat val-vârtej, lăsând-o pe A.G. să-i suplinească neîmplinirile...(cam atât despre o ştire de presă, care te lasă ...ţuţ!)...C'est la vie!

luni, iunie 15, 2009

Exces de zel...

O imagine de importanţă ca-pi-ta-lă!...Este şi nu este! Este, pentru că dacă ar fi prin lumea asta mare un lucru pe care să-l etichetăm să zicem, din punct de vedere ecologic, l-am defini cam aşa: e o chestie de plâns pentru că tipul îşi spală maşina pe ploaie; şi cum ploaia curăţă, cică...şi atunci, în concluzie...râzi, râzi şi iar râzi...Nu este, pentru că, dacă admitem că ploaia aia este o ploaie rea(citeşte acidă), tipul are toate argumentele - inclusiv obiectul muncii (furtunul) - să spele; chiar pe ploaie (mai spunem odată - acidă!). (Va urma...când voi putea să mai scriu câteceva! Până atunci, lăsaţi-vă imaginaţia zglobie...!)

sâmbătă, iunie 06, 2009

Un local numit DORINŢĂ Asta, la prietenii noştri bulgari - undeva prin Ruse -...Pe la noi, chestia asta ar fi blamată în nişte termeni duri cu vajnică mânie proletară...dar, pare-mi-se numai la noi şi sigur în China, Coreea de Nord, Cuba (mai nou) Venezuela...(am uitat oare, ceva?)...

Răspuns la întrebarea "Guvernatorului" - Votaţi sau nu la Europarlamentare? De ce?

Păi de ce n-aş vota, monşer? Pentru că dacă aş face cum unii doar se fac, mi-aş reproşa o viaţă; aşa că, o voi face cum fac eu şi nu cum unii doar se fac. Mai rău este că pe acei care doar se fac, îi vei regăsi pe listele pe care, tu alegător conştiincios, vei pune ştampila...Of, de-ar fi fost măcar invers...De bine, de rău, vorba românului,(dar nu există pădure fără uscături) dar mai degrabă, invers: uscături fără pădure, pentru că se vede limpede că pădurea e...minoritară! În consecinţă, printre cei listaţi (probabil la prima strigare!) s-or afla şi niscaiva "amărâţi" cu nume nu tocmai sonore care parcă-parcă ar mai  şi vrea să facă puţin, sau mai mult - cât s-ar putea, ceva, la o adică, pentru Românica asta veselă de tristă. Aşa că, monşer, de ce n-aş vota, mă rog?