SĂ FIŢI IUBIŢI!

TalkToChange

TalkToChange

Doi prieteni...(poveste simplă(?!) )

...Cică erau odată două familii cărora soarta le-a dat în grijă (adică, au găsit la intrarea imobilului în care stăteau de mult timp, un coşuleţ în care se aflau fiinţele cu pricina) fiecăreia câte un animăluţ : un câine şi o pisică şi pentru că tot aveau fiecare câte un copil - o fată şi un băiat - culmea născuţi în aceeaşi zi şi acelaşi an de parcă ar fi fost gemeni, repede s-au împărţit preferinţele: - motanul a fost luat de fetiţă şi căţelul de băieţel. Familiile se mândreau cu faptul că în toţi anii de când locuiau împreună (a nu se citi "acelaşi apartament" - Doamne fereşte!) nu avuseseră niciodată, dar NICIODATĂ, altercaţii sau ceva de genul acesta, trăind în armonie şi ajutându-se reciproc. Dihonia dintre ele a început însă, la scurt timp de la intrarea în casă a celor două animale...Şi totuşi, coabitarea trebuia să continue, în ciuda deselor disfuncţionalităţi care, chiar dacă la început era posibil să se remedieze într-un fel sau altul astfel ca toată lumea să fie mulţumită, deciziile ulterioare au fost resimţite deja ca...bâlbâite. "Suntem pe drumul cel bun!", "Avem tot ce ne trebuie!","Toţi vecinii ne invidiază pentru performanţele noastre extraordinare!" - iată doar câteva sloganuri pe care cu osârdie demnă de o cauză mai bună, cele două familii şi le tot repetau, doar- doar să mai estompeze din desele critici venite din interior şi culmea! din ce în ce mai vehemente. Nu se luau în calcul animăluţele; ele erau bine-merci la locul lor, ţinute în lux, lux de care nici măcar membrii familiilor nu şi-l permiteau. Înainte de apariţia celor două animale, totul între familii se desfăşura după nişte tipicuri cu care toţi erau de acord : respect, respect şi iar respect (reciproc)! (Asta am mai spus-o!...)...Dar, acum, nici urmă de aşa ceva. De ce? Răspunsuri fără ecou, ecouri goale - cam la atât se rezumă prezentul "colaborării" dintre cele două familii...

(Puteţi colabora, dând unul sau mai multe răspunsuri posibile la dilema finală.)

paleologu şi angela gheorghiu violează intimitatea lui bolton

...şi uite aşa. cei doi cu un mare apetit de imagine (de la A.Gheorghiu, totuşi, chiar nu mă aşteptam!) au purces în mare forţă spre culisele în care Marele Michael Bolton vroia să se pregătească în voie, pentru a fi apt de a cânta pentru publicul românesc, prezent la Concertul de la Sala Palatului din Bucureşti. Nefericiţi, au descoperit la faţa locului că lumea i-a uitat ( de, ca ministru al culturii trebuie să te cam sacrifici pe altarul anonimităţii, iar de partea cealaltă, o mare cântăreaţă pe scenele lumii - mai puţin prin Românica), neprimind niciun semn din partea organizatorilor că sunt VIP-uri de primă mărime, astfel că mâinile care ar fi trebuit să strângă cu căldură şi să ureze prin aceasta "Bine aţi venit în România!" s-au cam şifonat şi au strâns mai degrabă clanţa uşii în spatele căreia M.B. îşi avea cabina, doar-doar visul ministrului se va materializa. Supărat rău pe organizatori, ministrul nostru - primind până la urmă scuzele de rigoare din partea acestora - a plecat val-vârtej, lăsând-o pe A.G. să-i suplinească neîmplinirile...(cam atât despre o ştire de presă, care te lasă ...ţuţ!)...C'est la vie!

Exces de zel...

O imagine de importanţă ca-pi-ta-lă!...Este şi nu este! Este, pentru că dacă ar fi prin lumea asta mare un lucru pe care să-l etichetăm să zicem, din punct de vedere ecologic, l-am defini cam aşa: e o chestie de plâns pentru că tipul îşi spală maşina pe ploaie; şi cum ploaia curăţă, cică...şi atunci, în concluzie...râzi, râzi şi iar râzi...Nu este, pentru că, dacă admitem că ploaia aia este o ploaie rea(citeşte acidă), tipul are toate argumentele - inclusiv obiectul muncii (furtunul) - să spele; chiar pe ploaie (mai spunem odată - acidă!). (Va urma...când voi putea să mai scriu câteceva! Până atunci, lăsaţi-vă imaginaţia zglobie...!)