marți, iunie 30, 2009

paleologu şi angela gheorghiu violează intimitatea lui bolton

...şi uite aşa. cei doi cu un mare apetit de imagine (de la A.Gheorghiu, totuşi, chiar nu mă aşteptam!) au purces în mare forţă spre culisele în care Marele Michael Bolton vroia să se pregătească în voie, pentru a fi apt de a cânta pentru publicul românesc, prezent la Concertul de la Sala Palatului din Bucureşti. Nefericiţi, au descoperit la faţa locului că lumea i-a uitat ( de, ca ministru al culturii trebuie să te cam sacrifici pe altarul anonimităţii, iar de partea cealaltă, o mare cântăreaţă pe scenele lumii - mai puţin prin Românica), neprimind niciun semn din partea organizatorilor că sunt VIP-uri de primă mărime, astfel că mâinile care ar fi trebuit să strângă cu căldură şi să ureze prin aceasta "Bine aţi venit în România!" s-au cam şifonat şi au strâns mai degrabă clanţa uşii în spatele căreia M.B. îşi avea cabina, doar-doar visul ministrului se va materializa. Supărat rău pe organizatori, ministrul nostru - primind până la urmă scuzele de rigoare din partea acestora - a plecat val-vârtej, lăsând-o pe A.G. să-i suplinească neîmplinirile...(cam atât despre o ştire de presă, care te lasă ...ţuţ!)...C'est la vie!

Niciun comentariu: