...Cică erau odată două familii cărora soarta le-a dat în grijă (adică, au găsit la intrarea imobilului în care stăteau de mult timp, un coşuleţ în care se aflau fiinţele cu pricina) fiecăreia câte un animăluţ : un câine şi o pisică şi pentru că tot aveau fiecare câte un copil - o fată şi un băiat - culmea născuţi în aceeaşi zi şi acelaşi an de parcă ar fi fost gemeni, repede s-au împărţit preferinţele: - motanul a fost luat de fetiţă şi căţelul de băieţel. Familiile se mândreau cu faptul că în toţi anii de când locuiau împreună (a nu se citi "acelaşi apartament" - Doamne fereşte!) nu avuseseră niciodată, dar NICIODATĂ, altercaţii sau ceva de genul acesta, trăind în armonie şi ajutându-se reciproc. Dihonia dintre ele a început însă, la scurt timp de la intrarea în casă a celor două animale...Şi totuşi, coabitarea trebuia să continue, în ciuda deselor disfuncţionalităţi care, chiar dacă la început era posibil să se remedieze într-un fel sau altul astfel ca toată lumea să fie mulţumită, deciziile ulterioare au fost resimţite deja ca...bâlbâite. "Suntem pe drumul cel bun!", "Avem tot ce ne trebuie!","Toţi vecinii ne invidiază pentru performanţele noastre extraordinare!" - iată doar câteva sloganuri pe care cu osârdie demnă de o cauză mai bună, cele două familii şi le tot repetau, doar- doar să mai estompeze din desele critici venite din interior şi culmea! din ce în ce mai vehemente. Nu se luau în calcul animăluţele; ele erau bine-merci la locul lor, ţinute în lux, lux de care nici măcar membrii familiilor nu şi-l permiteau. Înainte de apariţia celor două animale, totul între familii se desfăşura după nişte tipicuri cu care toţi erau de acord : respect, respect şi iar respect (reciproc)! (Asta am mai spus-o!...)...Dar, acum, nici urmă de aşa ceva. De ce? Răspunsuri fără ecou, ecouri goale - cam la atât se rezumă prezentul "colaborării" dintre cele două familii...
(Puteţi colabora, dând unul sau mai multe răspunsuri posibile la dilema finală.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu